Joi, 28 august 2014, cînd plinătatea Bisericii Ortodoxe prăznuiește „Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu”, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești a liturghisit la mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”, din satul Coada Iazului, raionul Sîngerei. La poarta mănăstirii arhiereul a fost întîmpinat de blagocinul circumscripției protoiereul Maxim Guzun și stareța sfintei mănăstiri monahia Evpraxia, dimpreună cu maicile și ascultătoarele sfîntului asezămînt. În cadrul Sfintei Liturghii pentru activitatea sîrguincioasă, preotul Serghei Bularga, paroh la biserica ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Bilicenii Noi, r-nul Sîngerei, a fost decorat cu dreptul a purta bedernița. O zi deosebită a fost pentru ierodiaconul Serafim (Vremeș), care după citirea jurămîntului a fost hirotonit în treapta de ieromonah pe seama mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Coada Iazului, raionul Sîngerei. După Sf. Liturghie, vlădica împreună cu soborul de preoți a sfințit o troiță, ctitorită de familia Grosu Vasile și Elena din orașul Sîngerei. Frumoasa sărbătoare s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească.